ywam constanta

TPM Constanța

In 1998, o familie tânără de norvegieni ce avea pe inimă România, s-a mutat în Constanța. Doi ani mai târziu, alături de alți creștini ce le-au împărtășit pasiunea pentru a-L face pe Dumnezeu cunoscut în această țară, ei au început lucrarea "Tineri Pentru Misiune" în Constanţa. De-a lungul anilor, s-au născut şi s-au dezvoltat lucrări (slujiri în cartiere sărace, cu persoane fără adăpost și cu studenți) care și astăzi își continuă slujirea pentru a lărgi Împărăția lui Dumnezeu în orașul nostru.

Astăzi, echipa TPM Constanța este o echipă cu voluntari din diferite națiuni ce prin cultură şi personalitățile lor, aduc din belsug, viață și culoare în acest loc. Ne intâlnim pentru rugăciune și mijlocire, pentru părtășie și pentru a primi învățătură, și ne dorim să-L cunoaștem mai mult pe Domnul și să facem voia Lui în orașul nostru.

Noi, nu doar lucrăm impreună, ci împărtășim și momentele speciale din viața noastră, ca de exemplu: zile de naștere, vacanțe și alte ocazii speciale. Pentru mulți dintre noi, mai ales pentru cei care sunt departe de casă, TPM este a doua familie. Relațiile au rol foarte important în Împărăția lui Dumnezeu, iar cultura românească este o cultură latină unde relațiile contează foarte mult.

 

follow us ro

twitterfacebook    

contact us ro